Creasta Pietrei Craiului 5-6 iulie

                         

       S-a dus vorba prin târg de ea. Ca de o fată de măritat. O fată frumoasă pe care o caută toţi flăcăii satului, deşi ştiu că ea nu se uită la oricine, nu te primeşte oricum, îţi întoarce spatele în orice moment şi te pune la încercări grele… Da, aş putea spune despre Piatra Craiului că e ca o fată de măritat, care-şi cunoaşte farmecul şi îşi aşteaptă peţitorii.

       Noi, peţitori pregătiţi cu gândul şi cu sufletul am lăsat maşina, joi seara, pe la 17, la un km mai sus de Plaiul Foii şi îndată am pornit în căutarea ei. Nu ştiu eu multe despre lucrurile astea, dar pare-mi-se că şi la fata de măritat, când ai pornit, ţi se pun în cale unii, alţii sau cine ştie ce păţanii şi obstacole. Aşa că nici n-am apucat-o bine pe marcajul cruce roşie că ni s-a şi întins în faţă un buştean mare pe care scria la fel de mare: INTERZIS, cu verde. Mai sus de el, tot cu lirete colorate şi mărite: ATENŢIE, SE CORHĂNEŞTE, PERICOL DE MOARTE! De aici, până aproape de creastă, ne-am tot dat cu presupusul ce-o fi corhănitul ăsta şi de ce anume trebuie să ne ferim: de la mistreţi şi urşi, la vânători şi alte cele. Când de fapt era vorba de copacii/buştenii lăsaţi să alunece la vale, posibil şi peste poteca pe care ne aflam (de acum ştim!). Pe lângă Valea Şpirlei (de la care ne-am luat rămas bun ca de la ultima sursă de apă ce aveam să o mai vedem până a doua zi după coborâre), pe la refugiul Şpirla, în două ore am ajuns sub creastă, la intersecţia cu banda roşie. Deşi pornisem cu gândul să înnoptăm la refugiul din Şaua Funduri, pe lângă el am mai strecurat un gând, acela de a urca puţin pe banda roşie, să simţim şi noi lanţurile şi stânca, aşa, ca înainte de somn. Am lăsat bagajele şi am hotarât să urcăm maxim o oră şi apoi să ne întoarcem de oriunde ne-ar prinde ora. Pe la 20.30 eram înapoi la bagaje, porniţi pe sub creastă, pe triunghiul albastru care ne-a luat de mână până la refugiu. De la Marele Grohotiş trei indicatoare la 10 min unul de altul ne ameninţau că mai avem 2 ore până la refugiu. Toate 3. Oh, urcare dulce prin noapte senină! Lună plină, lună plină, ne-am pus speranţele în tine şi tu te-ai acoperit cu creasta măreaţă. Misterul urcării, luminat doar de micile noastre frontale, pietre sub tălpi, pietre care cad, cablu în ajutor, urcuş abrupt, puţină oboseală, mai multă foame şi am ajuns sus, apoi la refugiu, la 23.18, fix, după ora lunii; care era tot plină şi frumoasă!

        Dimineaţa la 6.30 am am început urmărirea bulinei roşii de-a lungul crestei. Creasta sudică a avut mai multe daruri pentru noi: capre negre ieşite le cafea, flori de colţ ieşite la colţuri, flori de toate culorile ieşite la înviorare, puţin vânt, un norişor timid, mai multă apă în sticle… La 10 am ajuns la refugiul Grind, de unde au început să ni se arate şi oameni. De aici creasta ne-a dăruit cu stâncă din belşug, câţărări uşoare şi descăţărări, mai puţină apă în sticle şi mai mult soare în spate. La 15 ne găseam la refugiul Turnu Ascuţit. De aici votăm coborârea. Încă o jumătate de oră din creastă până la vărful Turnu şi apoi coborârea prin Padina Hotarelor. O coborâre ca o iubire sfârşită! Înapoi e înaltul pe care te-a ridicat; din stânca ce pare a dăinui pentru totdeauna, pe cerul ce veghează… ca o iubire ce apune spre vale! Şi fiecare pas e alunecos. Abruptul şi grohotişul, jnepenii şi căderea pietrelor… pas cu pas e tot mai greu, genunchii se îndoaie şi strigă a suferinţă şi tălpile se zbat să nu le mai fugă pietrele de sub ele. În jos e mult, în sus e frumos, în jos e începutul, în sus e frumos, în jos e apa, în sus e frumos, în jos e posibilul, în sus e frumos. Şi oricât de mare ar fi durerea picioarelor, durerea setei, durerea depărtării, totul a meritat din plin şi am mai lua-o de la capăt chiar cunoscând că aceeaşi durere şi nerăbdare ne va încerca. După două ore ajungem la prima casă şi devorăm izvorul apoi o luăm spre drum.

        Urmează recuperarea maşinii, iar cum vremea se arăta încă luminată şi neîntârziată hotărâm camparea în apropierea Canoinului Şapte Scări. Pe Zsolt îl lăsăm în Braşov şi îl înlocuim cu Adriana. A doua zi, somn de voie până la o oră nedefinită. Puhoaie de oameni curg înspre Canion. Şansele să încăpem pe scări scad. Dar încercăm. Ajunşi acolo coada ne dă de înţeles că nu vom avea răbdarea, aşa că… prea curând spre casă….. În acestă tură au fost: Anca Ardelean, Ionuţ Opriş(Jhonny), Alex Pop (Moşu), Zsolt (Unguru' Bulan)