Visele atârnă la
limita dintre realitate şi fantastic. Ne găsim porniţi adeseori să le atingem
şi să le ţinem strâns în palme ca şi cum ar fi ceea ce ne definesc în viaţă. Dar
când porneşti în atingerea unui vis, poţi alege drumul, dar nu poţi alege
obstacolele, poţi alege oamenii care te vor însoţi, dar nu-i poţi alege pe cei
ce-i vei întâlni, poţi alege data, dar nu poţi alege vremea, poţi alege
antrenamentul, dar nu poţi alege felul în care te simţi, poţi alege mâncarea,
dar nu poţi alege pofta, poţi alege să fii hotărât până la capăt, dar nu poţi
alege limitele pe care viaţa ţi le aşează…
Din Austria am
pornit destul de hotarâţi să prindem un loc de campare undeva pe lângă Saint-Gervais. Dar ora târzie i-a pus pe toţi
la culcare, lăsând totodată şi barierele de rigoare la poartă. După o îndelungă
căutare, am poposit la poarta campingului Des Iles, şi… ne-am odihnit oasele în
maşină. A doua zi dimineaţă ne-am cazat. Au urmat pregătirile. În depărtare se
vedeau nişte culmi înzăpezite: “În curând nu veţi mai părea intangibile!”.
Căldura de afară ne-a îndemnat şi pe noi ca pe numeroşi francezi să ne îmbăiăm
în frumosul lac de la poarta campingului. Ne va fi dor de căldura aceasta şi nu
vom mai râvni la răcoare acolo, la înălţime…
Dimineaţa devreme
am pornit spre Gare-Saint-Gervais-les-Bains-Le
Fayet şi ne-am îmbarcat în Tramway du Mont Blanc, în schimbul a 30.40 euro (bilet
dus-întors). Am fost anunţaţi că în staţia Nid d’Aigle (2372 m) se lucrează,
iar ultima oprire va fi la Mont Lachat (2115 m), de unde va începe urcarea
către Tete Rousse. Zis şi făcut! Am coborât, ne-am tras sufletul şi am pornit
pe poteca pe care erau deja înşiraţi mulţi turişti. Am fost instruiţi să nu o
luăm pe calea ferată până la Nid d’Aigle şi să alegem ruta propusă de ei. Am urcat,
aşa, cu paşi când mai vioi, când mai obosiţi… Alex şi-a adus cu el din Austria,
ca suvenir, răceala ce părea a-şi cere mai multe drepturi. La Tete Rousse (3167
m) locurile de corturi erau deja pregătite. Weekend-ul tocmai trecuse şi lumea
cobora cu palmaresul de vârfuri îmbogăţit. Acum nu ne mai rămânea decât să ne
hidratăm şi să ne odihnim. În faţă, Grand Couloir se dezlănţuia din când în
când cu câte o avalanşă de pietre rebele: “Mâine, vom fi şi noi printre cei ce
aleargă pe trecerea de pietoni a culoarului.”
Alex nu se simţea mai bine deloc, dar am
pornit totuşi, a doua zi dimineaţă, spre Gouter (3817 m). Urcarea a fost
interesantă, mai mult pe vertical, dar cu cabluri în locurile mai mult sau mai
puţin expuse. Pe muchia îngustă a culoarului pe alocuri puteai alege între mai
multe poteci apropiate ce se întâlneau şi asta ne-a fost de ajutor, căci se
circula intens în ambele sensuri. Şi la Gouter, locurile de cort erau pregătite
în zăpadă. Ne-am instalat corturile şi ne-am îndopat cu zăpadă topită îmbunătăţită
cu aromă de ceai şi supă. A doua zi aveam să fim ca cei pe care-i urmăream cum
coboară, unii zâmbitori, alţii parcă pe punctul de a se desface în bucăţi de
epuizare. Oare care din ei vom fi? Alex s-a retras la cort obosit de răceala
care la altitudine prinde proporţii. Noi sperăm totuşi să-şi mai revină şi să poată
urca. Aveam o singură şansă conform meteorologilor, care în zonele astea nu se
prea înşeală. Dimineaţă se anunţa vreme bună ce urma să se transforme în
furtună spre amiază/seară, care se va face simţită şi în ziua următoare.
Dimineaţă, pe la 3.00 a.m.
deja se văd luminiţe pornite pe traseu. Alex nu se poate ridica din cauza
bolii, Steli a visat urât în scurtul timp în care a adormit şi nu se simte în
apele lui, aşa că eu (Anca) şi Jhonny hotărâm să încercăm. Se arată senin, doar
un vânt, deocamdată firav bate printre corturi. Pornim urcarea al cărei capăt
nu se vedea, mai ales la lumina frontalei. În doi merge mai uşor şi reuşim să
depăşim câteva echipe. Vântul se înteţeşte. Facem pauze doar când cei din faţa
noastră se opresc, asta dacă nu reuşim să-i depăşim. În stânga cerul pierde din
negreală ca şi cum, de jos, de undeva cineva i-a aprins o lumânare mare, dar cu
flacăra acoperită. Soarele se zbătea să răsară, încă timid. Zăpada îngheţată
prinde bine ghimpii colţarilor. În faţă nu se văd decât luminiţe. Iar noi vorbim
doar cu gândurile nostre... Vântul se încoardă tot mai tare. În mai puţin de 3
ore ajungem la refugilu Vallot (4362). Vântul este atât de puternic încât
hotărâm să poposim puţin în el. Alţii ne-au luat-o înainte şi în urma noastră,
mulţi alţii, dintre cei care nu au renunţat pe parcurs, se adăpostesc de vânt. Refugiul
huruie în jurul nostru sub biciuirile vântului şi toată lumea asteaptă tăcută
să se potolească. Mulţi ar mai vrea să intre în refugiu, dar suntem deja
adunaţi ca în borcanul cu murături. Am pierdut noţiunea timpului, dar după ce
soarele s-a arătat frumos pe cer am hotărât să ieşim şi să înfruntăm vremea de
afară. Am pornit spre creasta îngustă pe care câţiva se chinuiau să o coboare,
înclinaţi de puterea suflării. După ce câteva rafale m-au aruncat din potecă,
am hotărât că nu e sigur să înaintăm pe muchia îngustă în condiţiile astea şi
am făcut cale întoarsă. Atât de aproape... Coborârea a fost foarte rapidă, singurul
impediment fiind, bineînţeles vântul, care mă tot abătea de la potecă.
La tabără, Alex se
simţea mai rău şi am hotărât să coborâm cât mai repede la o altitudine cât mai
mică. Aşa că, în seara aceleiaşi zile, ne-am întors la Camping des Iles. Mont Blanc-ul
va fi aici şi când vom fi sănătoşi, şi când nu va bate vântul... Dar am învăţat
că visele fac parte din ceea ce suntem şi câteodată ne pun la încercare. Şi oricât
de greu sau uşor ar părea realizarea unuia din ele, ne pot defini numai atunci
când ne întoarcem acasă, cu bine, să-l putem povesti.Mulțumim sponsorilor și colaboratorilor pentru această reușită:
- Magazinului DaVision din Turda - http://davision.ro
- Domnișoarei Claudia Burnaz.
- Domnișoarei Aura Opriș.
- Domnului Sebastian Mărginean.
Nu fiti tristi pt ceva ce nu s-a intamplat, ci bucurati-va pt ca ati ajuns acolo unde v-a dus soarta de data asta :) Victoria este a celui ce lupta mereu! Va felicit!
RăspundețiȘtergereIndrazneata aventura! Inca una, si inca una si iar si iar! Sigur Mont Blanc-ul va asteapta si vara urmatoare :)Si nu doar Mont Blanc-ul;) Felicitari si la si mai si!
RăspundețiȘtergereori cum e super tare!! felicitari, bravo voua!!
RăspundețiȘtergeredeci ce sa zic..Visurile voastre sunt visuri supreme si greu de inplinit, dar voi sunt sigura ca o sa le duceti la capat..Felicitari pentru incercare...Felicitari pentru reusita...Felicitari pentru tot ce faceti....Succes in continuare!!!!!!
RăspundețiȘtergerefrumoasa experienta! bravo voua si mult succes pe mai departe, la anul sper sa va ajute D-zeu sa ajungeti unde v-ati propus. Spor in toate...
RăspundețiȘtergerefain! fain!
RăspundețiȘtergerece-i greu dă emoții mai puternice și vise mai frumoase ;)
la și mai și! fie iarnă, fie vară
numai cer senin și sănătate!
atata timp cat aveti vise asa de puternice eu cred ca nu o sa renuntati asa usor la ele. Felicitari si multa bafta pe mai departe.
RăspundețiȘtergereFoarte frumos! Felicitari! Bravo voua!!
RăspundețiȘtergereMinunatepeisaje, bravo voua ca nu incetati sa visati. Felicitari si mult succes la urmatoarele realizari!!
RăspundețiȘtergereFrumoase realizari si incercari, inportant e ca ati incercat, muntele va fi acolo si in urmatorii ani. Asa ca aveti suficient timp sa ajungeti pe el. Bravo voua si mult succes pe mai departe...Domnul sa fie cu voi!!
RăspundețiȘtergereInainte sa plec in vacanta, ma temeam ca nu apar comentarii. Ca ele ar aparea pe facebook sau doar ca vizionari, nu ma linistea deloc. Cred ca despartite de postarile voastre, valoarea lor s-ar pierde, pentru ca ele au ca obiect chiar pozele, filmele si cele scrise de tine si merita arhivate impreuna. Si apoi revin: sa nu comenteze nimeni asa frumusete de munte? asa frumusete de trasee? asa frumusete de echipa? asa frumusete de…Mai bine ma opresc,sa nu starnesc invidii! Din fericire m-am inselat si m-am bucurat ca au aparut comentariile ca deobicei. Mi se par interesante chiar si atunci cand sunt cam sententioase sau chiar le simt rautacioase (ca tot vorbeam de invidii). M-ai surprins un pic vorbind de raiului montan. Cred ca si asta cautam pe munte, ceva din paradisul pierdut. Si il cautam mai aproape de bunul Dumnezeu, ca pe o speranta si cumva, ca o promisiune. De ce? fiindca e in noi fie ca stim, fie ca nu.Cand aflam, e una din marile bucurii pe care le primim.Spor in tot ce faceti.....
RăspundețiȘtergereLa ce comentariu vad mai sus nu pot decat sa ii dau dreptate, voi mergeti pe munti inalti sa dati o privire spre rai probabil ca e la fel de frumos ca pe varful muntelui deasupra norilor si a tuturor, va felicit pentru curajul si efortul depus in aceste aventuri. Bravo si Domnul sa fie cu voi in fiecare aventura..
RăspundețiȘtergeream învăţat că ce contează nu este vârful ci bucuria de a urca, înveţi ce înseamnă să fii liber, înveţi că mersul pe munte nu este un sport, înveţi că muntele nu este al nostru ci noi suntem ai Lui.......
RăspundețiȘtergereBravo!
RăspundețiȘtergerefelicitari intregii echipe pentru aceasta realizare! Succes si la cat mai multe realizari!
RăspundețiȘtergere