În Fereastra Zmeilor!!
N-am putut să ne desprindem cu totul de iarnă, de iarna în munte. Ca şi cum am fi lăsat la urmă cireaşa de pe tort, am luat-o către Bâlea. Cu puţin noroc, telecabina nu ne-a lăsat să aşteptăm şi îndată ne-am găsit gata de-a urca în şa. A fost mai greu cu orientatul, cu alegerea celei mai sigure urcări, întrucât ceaţa nu ne-a permis să vedem la 2 m în faţă. Aşa că, singurele măsuri de siguranţă în urcare au fost amintirile ce priveau traseul şi stâncile care se arătau ca pete difuze de culoare. Le-am urmărit cât am putut mai bine. Ajunşi în şaua Caprei, vremea s-a deschis de parcă am fi urcat pe podium. Acum urmează partea grea: către refugiul de sub Fereastra zmeilor. Studiind zăpada şi căutând umbra, am ales varianta de coborâre care s-a dovedit a fi cea mai sigură în împrejurările respective, deşi dificilă. Totuşi, refugiul nu s-a lăsat uşor descoperit prin ceaţa ce se juca cu răbdarea noastră.
A doua zi, de dimineaţă bună, după ce ne-am convins cu greu picioarele să intre în bocancii îngheţaţi, am luat colţarii şi pioletul deja pregătite şi…către creastă! Lanţurile din locul cunoscut ca fiind “la trei paşi de moarte” erau de nedesluşit prin zăpadă. Pe lângă stânci, pe sub stânci, legaţi în coardă încă de la pornire, asigurându-ne pe după câte un ţanc pe la trecerile mai expuse, creasta învăluită în ceaţă ni s-a părut mai tehnică decât ne aşteptam. Pe la amiază, văzând că ceaţa nu se dă bătută şi că devine tot mai greu să ne orientăm şi să alegem cele mai bune variante de înaintare am hotărât să ne întoarcem la refugiu pe urmele noastre. Puţină descăţărare şi foarte multă grijă ne-au adus în siguranţă la el. Parcă pătrunsă de o oarecare aroganţă, vremea s-a limpezit. Cel puţin am putut privi curgerile de zăpada de pe pantele însorite. Destul de multe şi zgomotoase pentru o singură zi.
Pentru ziua următoare, am hotărât ca variantă de întoarcere coborârea prin valea Capra, de dimineaţă bună, în speranţa că, la un moment dat drumul va fi curăţat şi accesibil maşinilor. Speranţele ni s-au adeverit, întrucât după 10 km pe asfalt, dintr-o maşină în alta, am ajuns şi acasă. Mai obosiţi şi cunoscând mai multe. Iarna e minunată în munte! Spre albastrul clar al cerului, prin ceaţa ce te poate descumpăni, prin zăpada ce aici te ţine la suprafaţă şi dincolo parcă te trage pe jumătate în adânc, iarna la munte e minunat de frumoasă şi grea! Şi totuşi, aici pe creste rămânem câte puţin, ne picurăm din viaţă ca să avem de ce să revenim. Azi cu teamă, mâine cu bucurie. Piciorul rămas sub zăpadă, curgerea nervoasă a zăpezii ce se culege pe sine, se înmulţeşte spre vale, alunecarea, prinderea…ne eşti atât de greu sub tălpi şi atât de frumos în privire, Făgăraş al iernilor şi al zăpezilor multe. Să te culegem din depărtări şi să te simţim de aproape. Să ne fie frigul tău între haine şi frumuseţea ta între pleoape! Să ne mai chemi şi să te cunoştem mai bine când venim să te căutăm! Să ne lăsăm o parte din suflet în tine, dar să nu ni-l iei tot! Să ne doară încheieturile, dar să nu ne lipseşti de ele! Să ne fie greu şi teamă, dar să nu ne pironeşti cu ele! Aici, pe crestele tale mai suntem, azi cu trupul, mâine cu gândul…tu alb, tu departe, tu sub tălpi, noi sub vraja ta.
Mulţumim persoanelor care au colaborat pentru buna desfăşurare a acestei aventuri : Claudiţa, Anca, Jhonny, Vintila.
Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru această realizare şi îi mulţumesc domnişoarei Anca că a fost de acord să mă însoţească în această aventură şi îi aduc mulţumiri speciale domnişoarei Claudia care a contribuit cel mai mult în această realizare.Aduc multumiri domnilor Jhonny, Vintila, Cata.
RăspundețiȘtergerefain! fain!
RăspundețiȘtergerece-i greu dă emoții mai puternice și vise mai frumoase ;)
la și mai și! fie iarnă, fie vară
numai cer senin și sănătate!
Frumoase poze!Felicitari pentru tura! Mult curaj la voi cu respect!
RăspundețiȘtergerecarari insorite!
Felicitari!! Foarte frumos dar foarte periculos! Va felicit si va admir curajul!!
RăspundețiȘtergereMandru mai dragilor!! Felicitari si un Paste fericit!!
RăspundețiȘtergereMoshule, pot sa stiu de ce nu mi-ai zis nimic de tura asta a voastra? Ai vrut sa profiti singur de frumusetea Fagarasului, nu?Credeai ca Marea Neagra e prea departe de Balea? Voi avea grija sa platesti scump pentru aceasta tura deosebita facuta fara mine! Ne mai vedem noi.....
RăspundețiȘtergereFelicitari mii!! Ati dat dovada de oameni de munte adevarati, ati mers la munte sa faceti ceva nu sa stati un weekend in cabana si sa va credeti mare muntomani!!
RăspundețiȘtergereFelicitarii!! Va pup!!!
Eu va felicit si va admir din toata inima! Felicitari si multa bafta! Domnul sa va calauzeze pasi!!
RăspundețiȘtergereFain!! Un Rege al muntilor din Romania!! Va felicit pentru aceasta tura si mult succes pe mai departe!!
RăspundețiȘtergereSuperb si jos palaria in fata voastra!! Felicitari si la mai mare!!!
RăspundețiȘtergereIn minunatul Fagaras vreau sa merg si eu!Poate cu voi!!
Esti binevenit cu noi, in vara o sa facem creasta toata si sa cataram creasta Vartopel-Arpasel!
RăspundețiȘtergereFelicitari!! Extraordinara tura de iarna!! Aici se vede clar cine iubeste muntele cu adevarat! Va felicit si va tin pumnii stransi pe mai departe!!!
RăspundețiȘtergereOmul şi muntele se aseamănă, dar cu deosebirea că prin munţii săi pământul încearcă să se ridice la cer, pe când prin oameni, cerul coboară pe pământ.
RăspundețiȘtergere(W.Shakespeare). Felicitari!!!!!
bravo voua.... frumoasa tura :)
RăspundețiȘtergeresuper iesire foarte frumos felicitari tudor anca si jonny..... tudor lasa ca vin eu acasa si apoi s avezi iesiri la munte :))
RăspundețiȘtergereExtraordinara tura!!!!! Va felicit si va admir curajul sau nebunia!!!
RăspundețiȘtergereda chiar ii cel mai frumos munte din tara!!! cea mai faina tura,ceva de neuitat,o experienta unica!!!sper ca anul asta sa mai mergem in M-tii Fagaras!!sunt muntii mei de suflet!!! Florina
RăspundețiȘtergere