Din nou pe meleaguri vâlcene....ce
să fie de data asta, ceva frumos și spectaculos. La invitația domnului Zaharia
de a merge în Colții Foarfecii am răspuns afirmativ.
Duminică
dimineață, ora 7,30, ne întâlnim la mașini, o gașcă numeroasă de 18 persoane,
mergem cu un microbuz și două mașini. Urcăm cu mașinile pe valea Păușa pâna
deasupra Mănăstirii Stănișoara, aflată la o altitudine de 709 m
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-stanisoara-67794.html#.
O scurtă zăbovire și privirea se
plimbă, pentru câteva minute, în jos către mânăstirea liniştită, deasupra ei
către înălţimile stâncoase ale Frunții Oii,
spre îndepărtatul Bulz, în stânga spre priveliștea magnifică creată de
abrupturile Colţilor Foarfecii, apoi pînă la releul de pe Cozia.
Coborâm spre așezământul monahal de
unde a inceput periplul nostru spre lumea necunoscută de mine a Foarfecilor.
Am intrat pe valea Gardului, strâmtă
şi întunecoasă pentru că soarele încă nu ajunsese pe acolo, pe poteca marcată
cu punct galben, ce însoțea firul de apă al pârâului firav, cu același nume.
Apoi am început urcușul prin pădure, apoi printre stâncile locului până la Cascada Gardului (numită și Cascada
Urzicii), primul obiectiv al traseului
situat la 20 - 35 de minute față de mănăstire. Are o cadere de la 17 m,
din înaltul peretelui și adună apele din Marele Amfiteatru al Coziei.
După o scurtă pauză ne-am angajat într-un urcuș susținut prin
pădure, până la o trecătoare de stâncă.
Iată-ne angajaţi în căţărarea
pragului stâncos pe care trebuia să-l depăşim până a ajunge la poiana Garduri.
E un prim punct de belvedere, însă nu cel mai potrivit, căci după o scurtă
cățărare a unui horn urmeză o traversare expusă de vreo 10 m, pe niște brâne
stâncoase. Se trece relativ ușor, fiind prize destule, doar să nu ai rău de
înălțime sau să nu te ”fure” peisajul.
De aici am privit către adâncurile
văilor, către Puntea Iadului, pereţii stâncoşi ai Frunții Oii şi mai departe,
în sus, către înaltul Colţilor Foarfecii.
Din poiana aparent fără continuare,
poteca coboară din nou în pădurea întunecată, pe firul unui vâlcel sec. E
destul de greu să descrii poteca acestor locuri. Ea urmăreşte firul apei
ce trece de pe un mal pe celălalt, până sub niște stânci impresionante, înconjurate
și acoperite de copaci..
Continuăm minunatul traseu prin
„pădurea nebună prin care rătăcim fără țintă agale ca o frunză mânată de vânt
pe cărările sale”. Domnul Zaharia a adus de acasă un sprey cu vopsea albă și eu
am primit sarcina de a reface marcajul în punctele cheie ale traseului unde era
mai mult de căutat.
Urcăm susținut panta cu grohotiş
mişcător ce ne scoate în Şeuţa Doctorului. Printre mesteceni, brazi şi stânci,
locul de odihnă de aici este ”un colț de
rai”. În dreapta este un colț de stâncă și brazi iar în stânga pereții stâncoși ai
Foarfecilor. Pe peretele stâncos se află plăcuța comemorativă, în amintirea
doctorului Petre Măldărăscu, fost deținut al închisorilor comuniste, medic de
excelență al Râmnicului, cercetător și drumeț dedicat Coziei.
Plecăm
mai departe căci . . .”mai este mult până departe„ . . . Mirosul bradului încins de soare, domină
locurile. De aici din șeuță poteca e greu de reperat, dovadă că cei care vin în
Cozia, nu ajung pe aici, ci se opresc mai mult la cabană, pentru obiceiurile
citadine de care sunt atraşi mai mult. Dar poate aşa e mai bine pentru munte.
Prin preajmă se mai află una din
„ferestrele” Coziei prin care te strecori de-a buşelea. Ne strecurăm printr-o
stâncă și după 15 minute de ”bâjbâit” prin pădurea de brazi ieșim într-un
platou situat mult mai sus. Privirile nu se mai desprind de la
spectacolul creat de natura prin pereţii înalţi, cu hornuri şi surplombe ai
„amfiteatrului” locurilor. Undeva departe ne cheamă Buila, învăluită la bază de
o ceață deasă. Cu gândul că nu peste mult timp vom ajunge și acolo, privirea se
îndreaptă către șerpuirea Oltului pănâ departe unde pământul se contopește cu
cerul.
Ne desprindem cu greu de aceste locuri ”mânați” mai mult,
de la spate, de foamea care începuse să-și ceară drepturile. Ajungem curând la stâna Foarfeca și începem să
urcăm, prin spatele ei, ultima pantă până la cabana Cozia (1573 m).
Și toate astea nu aveau nici un
farmec dacă nu vedeam și o capră neagră. De undeva de sus venea spre noi
fugărită de un câine, un frumos exemplar de Rupicapra rupicapra care din
păcate nu a putut fi imortalizată de aparatele noastre, fiind luați prin
surprindere de apariția ei. Recunosc că nu am mai avut ocazia să văd atât de
aproape o capră neagră.
Continuăm
urcușul învăluiți de căldura suavă a soarelui de toamnă, pe coasta înierbată şi
când ajungem la drumul releului, mai avem câţiva paşi până la cabană. De când
plecasem de la mânăstire, trecuseră ca gândul 4 ore.
Aici
spectacolul continuă cu priveliștea dată de lanțul „Alpilor Transilvăneni„ minunații munți ai Făgărașului. Recunoaștem
cu ușurință Vânătoarea lui Buteanu, Moldoveanu și multe alte vârfuri care erau
atât de departe și totuși . . . atât de aproape în inimile noastre.
Pentru
câteva momente uitasem de foamea care ne răscolea stomacul. După o pauză lungă
și binemeritată pornim liberi de poverile purtate în spate, pe drumul marcat cu
bandă albastră, ce coboară spre poaiana Stănișoara.
Am început să coborâm într-un ritm
destul de rapid nu înainte de a urca la crucea de pe Vârful Burduc pentru o
ultimă privire, de ansamblu, asupra masivului Cozia. Trecem pe lângă stâncile
de la Coţul lui Damaschin, apoi pe lângă alte cotituri ale potecii cu
privelişti către marele templu stâncos al Bulzului, prin poiana Vlădesei, pe
lângă pinii cei mari şi până la urmă am poposit pe stâncile-baldachin dinaintea
marii coborâri către firicelul uneori uscat din valea Bulzului şi pe nesimţite
am ajuns în poiana mânăstirii.
O să ne fie dor de tine soare, de
tine toamnă, o să ne fie dor de tine Cozie dar iți promitem că ne vom întoarce
la iarnă.
NU MĂ SATUR NICIODATĂ
SĂ ÎNVĂȚ ACEST ALFABET MĂREȚ AL NATURII. ÎN FIECARE ZI CAUT SĂ DESCOPĂR O
LITERĂ NOUĂ (Victor Hugo)
Wow! Fain, fain frumos! De vizitat in toate anotimputile, cu conditia de a gasi poteca ;) La si mai multe aventuri-drumetii pe taramuri de poveste! :)
RăspundețiȘtergereFoarte frumos, zona noua, lume noua si de varsta mai inaintata, bravo lor si tuturor ce ies in natura la munte si nu merg la gratare sau stranduri. felicitari pentru tura si articol
RăspundețiȘtergerefain, fain! multumesc! taramuri de vis! la si mai si
RăspundețiȘtergerefrumoasa zona, merita explorata din plin, Felicitari si la mai mare...
RăspundețiȘtergereMinunata zona si bravo voua ca ati vazut-o si ca ati facut un articol despre frumusetile care se gasesc in zona. Bravo si multa sanatate sa puteti scoate in evidenta cat mai multe frumuseti ale patriei noastre Romania.
RăspundețiȘtergereFrumoase poze si relatarea pe masura. Felicitari si spor pe mai departe!
RăspundețiȘtergere....frumos
RăspundețiȘtergeredeparte dar foarte frumos, felicitari pentru tot ce faceti si mult spor in continuare! Va pup!!
RăspundețiȘtergerefrumoasa si intrresanta zona! Felicitari pentru explorarea ei si mult succes pe mai departe!
RăspundețiȘtergere