marți, 23 august 2011

Padis - M-tii Apuseni


Barajul Lesu - Cascada Iadolina - Cascada Valul Miresei II - Stana de Vale - Izvorul Minunilor - Cab.Varasoaia - Cetatile Ponorului - Izbucul Galbenei - Cheile Galbenei - Cascada Evantai - Ghetarul Focul Viu - Cetatile Radesei - Canionul Radesei - Cheile Somesului Cald - Pestera Moloch - Cascada Moloch - Pestera Honu.


Cascada Iadolina.






Cascada Valul Miresei II



O persoana dupa 20 Km!



Izvorul Minunilor!







Intrarea in Cetatile Ponorului









Izbucul Galbenei.






Cascada Evantai!



Anca prin Cheile Galbenei...






Ghetarul de la Focul Viu!



Intrarea in Cetatile Radesei si Canionul Radesei!












Ideea conceperii unui plan, inainte de-a porni la drum, pare rezonabila, chiar indicata. Depinde cine face planul... Oricum, "socotela de-acasa nu e aceeasi cu cea din targ", iar cand vine si CFR-ul cu ale lui nebanuite halte, cum ar fi cea din Stana de Vale... A se nota, nu e tot una cu Statiunea Stana de Vale, unde am fi dorit sa ajungem cu trenul. Asa ca, din halta cu pricina, in frumoasa seara de vineri, am pornit pe drumul ce, dupa 45 km avea sa ne descopere dorita Stana de Vale. Nu puteam decat sa facem cu mana si sa multumim bunatatii celor care s-au indurat de noi, pe inserate. Intai un tinerel, care ne-a lasat unde se incheia drumul sau, apoi un cuplu din vecina Ungarie, care urma a-si petrece weekend-ul "la coada lacului" Lesu, al carui baraj ne-a oferit un peisaj deosebit. Aici, cu intunericul peste capete am intins harta studiind posibilitatea scurtarii celor 18 km ramasi. Dar noaptea si ospitalitatea celor care au copii ca noi (poate nu atat de "nebuni"), ne-a determinat sa punem cortul in "curtea" oferita.
Urmatoarea zi aveam sa o incepem cu cafeluta calda oferita de vecini, care, insotita de belsugul zmeurisului si al povestilor, ne-a furnizat combustibilul necesar parcurgerii celor aproape 40 km pana la Varasoaia. Drumul nu ne-a lasat privirile neademenite: Valea Iadului, Cascada Iadolina, Cascada Valul Miresei, panorama Apusenilor, Taul de la Varasoaia, toate ne-au facut sa uitam de oboseala picioarelor.
O alta noapte instelata, o alta zi rodnica. Trecand prin Cetatile Ponorului (cu frumoasa si aveturoasa coborare la -120 m_ii mutumim lui Cristi pentru pont), ne indreptam apoi spre Galbena. Izbucul ei alb te cheama sa-i urmezi cursul prin cheile ce te incearca cu bolovani alunecosi, cabluri si lanturi, dar te si rasplateste cu spectacol, treceri prin stanca si Cascada Evantai. Parasind Galbena, ne croim drum spre Ghetarul de la Focul Viu, unde, din pricina inserarii, "flacara" nu se zareste. Varasoaia ne asteapta intunecata.
Am parasit-o, nu chiar de dimineata buna, cautand drumul spre casa (altul decat cel din planul initial). Prin Cetatile Radesei si canionul Radesei (din nou o incursiune in adanc de-a lungul si prin apa), apoi pe la izvoarele si cheile Somesului Cald, Pestera Moloch si de-a lungul apei, am ajuns, intr-o amiaza tarzie aproape de IC Ponor. De aici, surprinzatoarea intalnire cu Cristi(Multumim inca o data) ne scoate la drumul spre Rachitele si, din nou, bunii nostrii vecini maghiari isi fac pomana cu doi drumeti si ne duc pana unde ne e calea aceeasi. Ajungem in scurt timp in Huedin si iata-ne din nou in civilizatie... cazuti in butoiul cu melancolie... In aceasta tura au fost Anca Ardelean-membra a Clubului Alpin Roman,si Pop Alexandru.

2 comentarii: